Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Dinamo-Rapid

INTERVIU | Când „Hagi-Luțu” conducea mingea, nu mașina lui Becali. „Șoferul? Nu, s-a întâmplat ceva bun”. Faza genială dezvăluită de un om esențial pentru naționale plus caracterizarea unui fotbalist în vogă: „E răsfățat”

Redactor:

Andru Nenciu

„Cânt în biserică și cresc juniori. Fotbalul vrea inventatori și magicieni, nu antrenori!”. ...

Transferul pe care Dan Șucu îl pregătește la Rapid de la o rivală la play-off: „Ar fi ...

Fostul antrenor al Rapidului pune presiune pe Marius Șumudică, după ce giuleștenii au terminat ...

Premieră în sportul românesc cu 4 roți! Cine e bucureșteanul care va rula în Formula ...

20.000.000 de euro pe an ar fi făcut Giovanni Becali dacă era impresarul lui Cristiano Ronaldo: ...

„Gigi Becali n-a plecat din Ghencea că a vrut el, a plecat că l-au forțat”. Vărul patronului ...

Frații Pavăl fac o echipă de fotbal fabuloasă, care să se bată cu echipele lui Gigi Becali ...

Dan Diaconescu a fost cu Giovanni Becali la o partidă de poker și ce a urmat e fabulos! „Am ...

Publicat: 05-04-2019, 06:45
Actualizat: 05-04-2019, 13:24

Adrian Boingiu, secundul naționalei de tineret, a trecut mai multe generații de fotbaliști terenul spre marea performanță. I-a scos la catedră pe membrii clasei 1975, pe cei din 1981 sau, în ultimul timp, a lucrat cu naționala lui Olimpiu Moruțan. Actualul său principal de la U21, Mirel Rădoi, i-a fost elev încă de prin 1995, din zilele în care puștiul din Severin sosea în București ținut de mână de tatăl său. Și Contra a arat banda dreaptă, la câțiva metri de banca lui Boingiu. „Guriță” făcea parte dintr-un grup de excepție al cărui lider era talentatul Ionuț Luțu, actualul om de încredere al lui George Becali.

Creativ și imprevizibil în viața de zi cu zi, Luțu a avut mereu o înclinație spre autodistrugere, specifică jucătorilor geniali. Și-a trăit cariera după propriile reguli. A rupt lanțurile și a fugit din cantonamente, a chemat lăutarii în Asia și a prins doar trei meciuri la Galata. O discuție de 11 minute cu Adrian Boingiu pornește din punctul de plecare în viață al multor sportivi români de top și se oprește la un fotbalist răsfățat.

Domnule Boingiu, mai stă în picioare teoria potrivit căreia trebuie să vii dintr-un mediu sărac pentru a ajunge un sportiv de top?
Nu! Din punctul meu de vedere, nu! Sigur, cei care provin din familii nevoiașe au o determinare mut mai mare pentru a-și permite ce văd la cei din jur, cei care au potențial, dar e o chestiune care ține de calitate, de talent, pentru că nu poți antrena talentul. Este o calitate pe care ți-o dă Dumnezeu, mama, apoi apare munca. Apar truda și sacrificiul pentru a ajunge la un nivel de top. Nu sărăcia te face campion mondial sau european!

Recunoștința e o floare rară azi, dar aveți din generațiile dumneavoastră fotbaliști sau foști fotbaliști săritori?
Sunt mai mulți, n-aș vrea să omit pe nimeni, dar o să mă opresc la unul, deși sunt mai mulți, din diferite generații. Au avut și au în continuare momente în care fac acte de caritate, dar dintre toți – și în relația directă cu mine -, dacă am avut nevoie de ceva, nu are importanță ce, a fost Ionuț Luțu. Este jucătorul și copilul – generația lui Contra – așa-mi spune și Cosmin – „el e copilul dumneavoastră” – Ionuț e genul omului care oricât de puțin ar avea, nu ezită, nu se gândește de două ori dacă poate ajuta indiferent de cine e vorba.

Relația cu Becali. „Benefică. Ar fi putut să fie mult mai rău din cauza felului său de a fi”

Ce i-a lipsit pentru a ajunge mai sus?
Sincer, cred că un anturaj mai bun, n-aș spune numai prietenii, chiar și din punct de vedere al familiei, pentru că părinții lui nu erau oameni care să nu-și dorească. Dar pentru că erau departe de el, ei nu au reușit să-i insufle dorința de a ajunge la un nivel de top și de a nu face greșeli pentru că a avut momente când a comis câteva erori care l-au costat.

E perceput drept „mâna dreaptă” a patronului FCSB, George Becali. Nu e o meserie inconfortabilă pentru el?
Eu cred că este un lucru pozitiv, e benefic faptul că este acolo, în apropierea domnului Becali. Eu nu spun că e o meserie sau că nu e o meserie pentru că până la urmă foarte mult din timpul său și-l petrece cu domnul Becali. Atunci e greu de spus… Probabil lumea zice „șoferul”! Nu, e un lucru bun care i se întâmplă în momentul ăsta pentru că altfel, dacă nu ar fi reușit să se canalizeze sau să se oprească undeva, ar fi putut să fie mult mai rău pentru el tocmai din cauza felului său de a fi.

Fantezistul din Slatina: „A driblat vreo șase adversari, portarul a plecat pe fentă, dar el a ieșit din careu și a mai luat > doi fotbaliști”

Vă aduceți aminte un moment dintr-un meci în care a driblat o echipă întreagă?
E greu de spus. Dar mi-aduc aminte că atunci când era la Luceafărul – generația lui era ultima, juca la nivel de Divizia C fără puncte -, și la un moment dat a plecat de la Luceafărul. A driblat vreo șase jucători pe aripa stângă, a ajuns în careu, s-a făcut că dă la poartă, iar portarul s-a dus pe fentă. Dar el s-a întors în afara careului, a mai luat „la mână” doi adversari, dar n-a mai reușit să marcheze, a ratat.

Și…
Și atunci a apărut discuția cu domnul Pigulea, care era antrenor principal (n.r. – Marcel Pigulea). Dar nu te puteai supără pe Luțu, era un copil extraordinar, din momentul în care l-am adus, toată lumea l-a îndrăgit direct. Marcel l-a adus apoi la lotul național de juniori, pentru că mie mi-a plăcut foarte mult. Iar la o acțiune de la Bușteni, l-a văzut și a zis că e mic și firav. Dar i-am zis „hai, Marcel! Să vină și să stea cu noi. Să mănânce, să doarmă, vedem ce-o fi!”. Și, din acel moment, parcursul este cel pe care-l știți.

„Inițial, și eu am zis că nu e cea mai bună alegere pentru Vlad”

Vreau să vă mai întreb de doi jucători care ar putea merge la Europene. Vlad Dragomir a ales să plece de la Arsenal în Italia. Știm că răbdarea nu e o virtute pe care o au fotbaliștii tineri, dar ce părere aveți dumneavoastră? A ales bine?
Sigur, nu vorbin numai de răbdare, ci de un statut pe care îl avea sau pe care îl putea avea. Din moment ce Arsenal nu i-a oferit un contract, el trebuia să găsească variante. Variantele erau fie să vină în România, fie să plece în Italia, fie să meargă la o echipă din eșalonul secund din Anglia. A ales Italia pentru că atunci când optezi pentru Italia, spui fotbal, indiferent de cum ar fi. Și atunci a ales Italia! Din punctul meu de vedere, și eu am zis inițial că nu știu dacă e tocmai cea mai bună alegere. Dar se pare că ceea e face acolo, faptul că joacă meci de meci, 90 de minute, s-ar putea să-i fie benefic. Din păcate, dacă am cunoaște ce ne asteaptă la sfârșitul drumului, am putea să alegem ce e mai bine. Neștiind, trebuie să mergem pe simț.

„Problema lui Denis e că atunci când are mingea la picior, el încearcă să facă mai mult decât e cazul pentru momentul respectiv”

O ultimă întrebare. Denis Drăguș a avut un 2018 foarte bun, chiar cu debut în naționala mare, dar pare a regresat în ultimul timp. Care e opinia dumneavoastră?
Nu e o problemă de formă sportivă, eu îl cunosc de mic, de când a venit prima dată la fotbal, la Liceul Sfântul Pantelimon. A stat doi ani, apoi a mers la domnul Marcel Pigulea, apoi a plecat la Viitorul. Denis e un copil pe care îl definește cuvântul „răsfățat”. Extrem de răsfățat! În momentul în care el a ajuns la un nivel de top, acest răsfăț primit de la familie, de la tatăl lui – știți că a fost fotbalist de Liga 1! – l-a făcut să creadă că are toată lumea la picioare. Pentru el lumea s-ar fi oprit într-un fel! Și exagerează foarte mult tocmai din cauza acestui fapt.

A regresat?
Eu nu zic că a regresat. Problema e că atunci când are mingea la picior, Denis încearcă să facă mult mai mult decât e cazul pentru momentul respectiv. Și de aici provin și ratările cu nonșalanță care dau o senzație de superficialitate. Și asta e discuția pe care am avut-o cu Mirel (n.r. – interviul a fost realizat luna trecută, înainte de cantonamentul din Spania). Noi urmărim jucătorii, facem rapoarte, cam unde și ce fel se comportă. Și în privința lui Denis am ajuns la concluzia că trebuie să avem o discuție cu el, Mirel, nu noi. Nu din punct de vedere calitatativ, nu valoric, ci din punct de vedere comportamental. Pentru că aici e un dezechilibru care-și pune amprenta pe evoluția lui.

Mulțumesc pentru timpul acordat și succes la Euro!
Vă mulțumesc și eu.

Ion Ionuț LUȚU

Născut:03.08.1975 (Slatina,OT)

Post: mijlocaș ofensiv

Debut în Divizia A: 26.02.1994, Progresul București – Dacia-Unirea Brăila 2-1

Debut în cupă: 26.02.1995, Dacia-Unirea Brăila – FC Național București 1-1, 3-4 d.l.dep.

Sezon Echipă Camp. Cup.

1993-94 Progresul 13/0 0/0

1994-95 FC Național 32/6 3/0

1995-96 FC Național 17/0 3/0

1996-97 Univ.Craiova 26/9 4/0

1997-98 Univ.Craiova 21/14 2/2